Azi am scris versuri croind printre cuvinte sau invers am proiectat haine poetice în versurile inimii! De fapt, subiectul poeziei „SUNT CROITOR… DE VERSURI” este inspirat din timpul postlicealei de proiectant îmbrăcăminte cînd inginerul desemnat cu pregătirea practică a mea și a colegei mele, prietena mea de atunci, prietena inimii mele și astăzi, ne-a povestit, printre multe altele, una dintre pățaniile dumnealui. 
Într-o zi este invitat la o petrecere mai simandicoasă la care acceptă și se duce. Acolo veneau doctori, avocați, profesori, afaceriști, ingineri (ceea ce era și dumnealui, dar nu prea se știa), ș.a. Ce mai! O mare cremă intelectuală! Numai că printre ei se aflau și snobi, care dacă îndrăzneai să spui că ești muncitor, croitor sau că ai o meserie fără prea multă pregătire intelectuală, fără studii, erai desconsiderat și într-un fel stigmatizat. Se îndepărtau de tine și nu îți mai adresau vreo vorbă considerînd că le poluezi mediul select. Erai prea jos pentru nasurile lor fine! Asemănător, într-un fel, grandomaniei neamțului care se fălește afișînd titlul sau titlurile (gradele) universitare obținute atașate înaintea numelui: Herr Doktor…, Doktor…, … nume. 
Cum își face apariția domnul inginer la faimoasa petrecere, care de fel era cam glumeț, în unele cazuri arborînd opusul, adică ironia sau sarcasmul, nici nu apucă să treacă pragul și să dea „Bună ziua!” gazdei că aceasta este chemată de o altă persoană. Scuzîndu-se, lasă musafirul nou venit singur într-o mare de rechini. Dar oare care era pînă la urmă rechinul? 
Între timp li se servește aperitive și cîte un pahar de suc, de tărie, ce preferă fiecare musafir. Însă domnul inginer culege de pe tavă un pahar stimulator, încălzitor, cu tărie, numai bun pentru un apetit verbal, dar…
Numai ce-și face simțită prezența lîngă dumnealui un tip, tot cu încălzitorul în mînă, parcă ar fi avut nevoie la cît debit verbal avea și fără! Intră cu inginerul în vorbă, dar neprezentîndu-se și începe să-i îndruge cîte-n stele și-n Lună despre meseria de avocat. Începe să-i povestească cît de greu începi să profesezi, cum trebuie să duci „diplomatul” cel puțin un an mentorului care-ți facilitează devenirea ca avocat, cît de dificilă este?! și mai ales accentuînd cît efort a depus învățînd ca să-și împlineacă visul. Inginerul îl asculta amuzat. Parcă era singurul om de pe planetă care făcuse o facultate! Însă, aruncîndu-și ochii prin sală și mai ales auzind din întîmplare, și conversația altor persoane apropiate de ei observă că și alții sunt asemeni specimenului picat lîngă el. Încercă la un moment dat să se eschiveze invocînd necesități fiziologice, gen toaletă, dar individul se făcu că nu aude și-și depănă monologul falei, mîndriei și lăudăroșeniei mai departe. Cînd într-un final obosi de cît îi turuise gura se opri și-l întrebă ce meserie are, însă între timp ponegrind în toate felurile breasla muncitorilor, „a păturii de jos”, a plevei, cum o numea sarcastic tipul. La care inginerul plictisit și iritat de grandomania prostiei îi spuse:
-O, dragul meu! Dar meseria mea nu este atît de minunată, de înălțătoare, de nobilă ca a ta! Nu este atît de intelectuală pentru simțurile tale gustative și mă tem că nu vei fi entuziasmat! Meseria mea este mai practică, mai matematică și presupune cifre.
-O!, exclamă la rîndul lui avocatul. Înseamnă că sunteți profesor. De matematică, presupun.
-Eroare!, dragul meu. Sunteți totuși mult prea departe de meseria mea reală. Nu sunt chiar atît de intelectual cum bănuiesc că vă așteptați. În plus un profesor implică mult mai mult decît ce fac eu și nu știu dacă mi-ar surîde să fiu profesor, cu toate că…
-Să încerc să ghicesc mai bine.
-Îți pierzi timpul! Nici măcar nu bănuiești ce-aș putea lucra!, spuse iritat inginerul.
-Să mă prezint, își aminti brusc avocatul. Și cum era de așteptat, asemeni neamțului, spuse: sunt Avocat Mințescu. 
Și numai ce îl vezi că întinde mîna inginerului care se lăsă așteptată pentru a fi strînsă. Dar, totuși, se prezentă și inginerul:
-Croitor Popescu!
Parcă căzuse în sală o bombă atomică și brusc atmosfera se îngreună. Dacă anterior fusese întreținută în totalitate de partea adversă acum brusc se prăbuși. Nu se așteptase la așa ceva! Și cît îi criticase pe muncitori, pe acei unsuroși, pe care îi umilise degradîndu-i, desconsiderîndu-i că sunt mediocri, niște nulități subdezvoltate intelectual. Cum de avusese ghinionul să dea peste un astfel de specimen tocmai el care se trage din tată-n fiu din neam de avocați?! În cîteva secunde se evaporă de lîngă inginer căutîndu-și altă victimă dispusă să-i asculte lăudăroșenia științei lui. Un muncitor?! Invitat la o astfel de petrecere, categoric nu! Trebuiesc luate măsuri. Trebuie discutat cu gazda. Nu se poate să-l mai invite și altă dată! Cum de a putut gazda invita pe unul ca el, un unsuros!
Dar după cîtva timp de la acest eveniment gazda se întîlni cu avocatul care indignat o apostrofă:
-Dar cum de ți-a trecut prin cap să inviți un muncitor, un unsuros, un astfel de tip la o astfel de petrecere unde toți suntem oameni cu carte. Nu mi-am petrecut ani mulți pe băncile facultății ca nici la petrecere să nu scap de ei. Sunt destui ca ăsta prin tribunal. Nu se poate! Sigur a fost o greșeală!
Nedumerită fosta gazdă nu pricepea despre cine era vorba. Nu invitase nici un muncitor la petrecere știind că vor fi prezente și nasuri mai simandicoase. Trebuie să fie vreo greșeală sau cineva a făcut vreo glumă, își zise gazda în sinea ei. Ce se întîmplase de fapt? Așa că pentru elucidarea cazului ceru mai multe amănunte ale conversației, inclusiv semnalmentele înfățișării tipului cu problema. Bineînțeles că descrierea o făcu tot în culori sumbre! În sfîrșit, gazda pricepuse despre cine era vorba. Era inginerul care de multe ori le făcea tiparele costumelor, le croise acele haine elegante de export pe care cu greu le puteai obține! Îl opri brusc și-i spuse:
-Știi cine ți-a făcut costumul de la petrecere și cel care-l ai pe tine acum?
-Cine?, întrebă curios avocatul.
-Inginerul textilist Popescu.
-Croitorul?, spuse mirat avocatul. Nu se poate!
-Ba da! Unsurosul, muncitorul, pleava cum îl desconsideri tu, este inginer textilist. A absolvit cinci ani de facultate la Iași.
-Poftim?!
-Mi-e că după gafa de la petrecere ați rămas fără haine. O zi bună, „Împărate Gol”!
-Stați puțin!, strigă avocatul, e o confuzie, realizînd impudența vorbăriei inutile. 
Dar prea tîrziu. Fosta gazdă se îndepărtase, plecase. Întîmplarea face că era foarte bun prieten cu inginerul. Lucrase pentru mulți din sală haine, dar nu se cunoștea direct cu foarte mulți, cu marea majoritate. Să vezi ce o să se amuze cînd o să-i povestesc!, gîndi gazda. Și așa a fost! 
Ne-am amuzat și noi două de întîmplare, și am învățat o lecție: 
Că foarte multă carte, la unii, nu deschide ușa inteligenței, a bunului simț, a bunelor maniere într-o societate, fie ea selectă sau nu!

Povestirea este scrisă în 7.09.2019 de GeMy.