de Doina Berchină
Priviți unul din portretele celebrei Cindy Crawford. Veți avea suficiente motive să exclamați: „Iată o femeie frumoasă!”? Personal aș avea destule motive să spun că nu. Iată numai cîteva. Sprîncenele sunt artificial arcuite și au un aer prea dramatic. Ochii sunt mici și înguști. Buzele reci, inexpresive, au fost sensibil supradimensionate cu creionul dermatograf. O aluniță dizgrațioasă pătează inestetic obrazul. Și totuși, acest chip aparține uneia dintre cele mai frumoase femei din lume. Mai exact a uneia dintre cele mai fotogenice femei. Pentru acest chip, adus la forma în care îl admirăm acum, în lungi ședințe de machiaj și printr-o desăvîrșită artă a iluminării și fotografierii, diverse firme cosmetice plătesc bani grei pentru a-l avea ca emblemă. Ne-am obișnuit să spunem și să vedem că Cindy Crawford este o femeie frumoasă. Și chiar este, dintr-un anumit punct de vedere. Așa cum, vă rog să mă credeți, orice femeie este frumoasă, dintr-un anumit punct de vedere. Și pentru că FRUMUSEȚE PERFECTĂ NU EXISTĂ, frumusețea fiind, eventual, doar un aspect al perfecțiunii, ea însăși foarte relativă și greu de apreciat, SUNTEM OBLIGAȚI SĂ OBSERVĂM CĂ EA ȚINE MAI ALES DE AURA CARE I SE ATRIBUIE, DE LEGENDA CARE SE ȚESE ÎN JURUL EI, DE STAREA PE CARE, CONȘTIENT SAU INCONȘTIENT, ARMONIA TRĂSĂTURILOR O STÎRNEȘTE. Deși i-a inspirat de cînd lumea pe artiști și poeți, deși a stîrnit pasiuni nestăvilite, frumusețea e mai curînd o construcție ideală, o proiecție a aspirațiilor noastre, dacă nu (la propriu) o iluzie abil și artificial întreținută. Acceptînd ca fiind frumoase chipuri pe care le-am admirat într-un anume context, aureolat de un nimb legendar sau impuse nouă ca emblemă de o insistentă activitate publicitară. Cînd calculatorul a fost pus să producă imaginea celei mai frumoase femei din lume selectînd elemente din cîteva sute de fotografii ale unor actrițe celebre, el a compus un chip care avea ochii de la Audrey Hepburn, buzele senzualei Brigitte Bardot, pomeții provocatoarei Sharon Stone. E greu de înțeles de ce calculatorul a ales așa, avînd la dispoziție, între altele, ochii violeți ai doamnei Taylor sau buzele împănate cu silicon ale incitantei Michelle Pfeiffer. Cert este că ceea ce s-a obținut este atît de fad, atît de inexpresiv, încît numai de frumusețe nu poate fi vorba. Ei bine, și atunci ce este, înainte de toate, frumusețea? Armonie sau mișcare, însuflețire, farmec sau, pur și simplu, viață, în forma ei tonică, sănătoasă, strălucitoare? În industria spectacolului, a modei, a fotografiei publicitare, lucrurile sunt clare. Printr-o multitudine de mijloace, realitatea este completată, îmbunătățită, contrafăcută chiar, în conformitate cu un model care trezește (după o rețetă bine verificată anterior) admirația celorlalți. Din acest punct de vedere, e limpede că perfecțiunea nu este decît o iluzie. Grație tehnicilor cosmetice din ce în ce mai sofisticate și a numeroase alte trucuri feminine, ILUZIA FRUMUSEȚII (prescrise în canoane) a luat proporții de masă. Numai că frumusețea reală e mult mai mult decît atît. Personal simt o mare admirație față de frumusețea femeilor klingoniene din serialul Star Trek. Și, deși nu le-am văzut încă, am motive să cred că femeile (cel puțin unele din ele) ferenge sunt de o răpitoare frumusețe. Se îndoiește cineva?
DOINA BERCHINĂ – absolventă a Facultății de Filozofie a Universității București, realizator RTV, jurnalist, comentator de modă, inițiatoarea manifestării anuale „MAGIA MODEI”, este un observator constant al fenomenelor care țin de civilizația înfățișării, la noi sau pe alte meleaguri. Din 1990 preocupările sale au fost concentrate spre promovarea unei alte mentalități privind aspectul exterior al fiecărei persoane și reabilitarea ideii de frumusețe și eleganță.
GeMyFashion 